Prof. Constantin David
Absolvent al Facultății de Fizică, fost asistent de cercetare în fizică nucleară. Profesor la Colegiul Național „Emil Racoviță” din București.
Vezi cursurile (8)Despre profesor
Sunt Constantin David, profesor de fizică și absolvent al Facultății de Fizică a Universității din București, masterand în „Fizica atomului, nucleului, particulelor elementare, astrofizică și aplicații”.
Pasiunea mea pentru fizică a început în gimnaziu, când doream să înțeleg mistere precum quasarii, găurile negre și pulsarii. Recunosc că materia din manual nu era atât de atrăgătoare ca subiectele spectaculoase care mă captivau, dar am avut încredere că, dobândind bazele solide, voi ajunge să înțeleg, într-o zi, fenomenele care mă pasionau cu adevărat. Și exact așa s-a întâmplat!
După facultate, am lucrat 4 ani ca asistent de cercetare științifică în fizică nucleară aplicată și micromagnetism, apoi am făcut pasul către învățământ. Am predat 2 ani la Liceul Teoretic Internațional de Informatică, iar în prezent sunt profesor de fizică la gimnaziu și liceu la Colegiul Național „Emil Racoviță” din București.
Nu am fost elevul care înțelegea întotdeauna din prima, iar ca profesor am conștientizat că aceleași aspecte care mi-au dat mie bătăi de cap le creează probleme și elevilor mei. Astfel, una dintre cele mai valoroase resurse pe care le folosesc în predare este propria experiență ca elev. Îmi pun mereu întrebarea: cum aș fi vrut să mi se explice mie? Așa au apărut lecțiile mele: clare, aplicate, cu exemple din viața de zi cu zi.
Cred că fizica e o fereastră spre lume și spre univers, nu o listă de formule abstracte. Uneori ne oferă răspunsuri exacte, alteori ridică întrebări fascinante, pe care le vom lămuri poate peste un an sau peste două secole. Îmi doresc să le transmit copiilor curajul de a fi curioși și puterea de a gândi critic, să învețe să privească dincolo de aparențe și să caute explicații. Fie că aleg să exceleze la fizică sau o altă cale, această abordare le va fi un sprijin valoros în viață.
Cursuri predate de Constantin David
Fizică · 8 cursuri video cu fișe, teste și Q&A






